Lumea în culori obiective

Avortul – o pată neagră în societate

Avortul este una din cele mai hidoase crime pe care le acceptă societatea în care trăim. Dacă crimele oamenilor maturi și alte încălcări de lege sunt tratate cu pedeapsă legală, avortul din păcate este tratat ca pe ceva scuzabil și legal, ceea ce duce la încurajarea practicării lui. 

Legat de avort se ridică o serie de întrebări care au de-a face cu etica și moralitatea, întrebări pe care și le pun majoritatea femeilor și a oamenilor din societate. Poate unii și-au răspuns deja la întrebări în felul lor, dar eu aș vrea să redau o parte din ele mai jos:

1.Ce este avortul?

Avortul este definit ca fiind  întrerupere accidentală sau provocată a gravidității înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului matern. Cu alte cuvinte este eliminarea copilului conceput înainte ca acesta să aibă toate abilitățile de a supraviețui singur. În acest sens mulți au opinii diferite și deci legat de aceste opinii vor lua și decizii etice diferite referitoare la avort. Se dezbate problema dacă avortul presupune uciderea unui copil, sau doar extragerea unui fetus nedorit, neplanificat, bolnav sau în alte circumstanțe. Astfel s-a stabilit mai întâi un cadru legal în care se poate face avort. Care este acesta și pe ce a fost bazat el? Asta ne duce la următoarea întrebare.

2.Care este cadrul legal al avortului?

Legea privind avortul spune că acesta poate fi înfăptuit în câteva circumstanțe bine întemeiate, și anume:

– sarcina poate fi întreruptă în primul trimestru de sarcină dacă mama este complet sănătoasă și fătul nu este dorit

– sarcina poate fi întreruptă în orice moment chiar și în ultimul trimestru dacă viața mamei este în pericol

-sarcina poate fi întreruptă dacă aceasta este descoperită ca având un sindrom sau o boală netratabile

-sarcina poate fi întreruptă dacă aceasta a provenit dintr-un viol, dacă aceasta periclitează viața mamei pe plan al sănătății, psihic, profesional etc.

Dacă stăm și privim la rândurile de mai sus, se pare că societatea poate găsi în orice lucru un motiv de a face avort. Circumstanțele de mai sus sunt doar o mică parte din motivele pentru care femeile decid să renunțe la sarcină.

În acest sens există două tabere de bătălie: suporterii pro-life și pro-choice.

Suporterii pro-life argumentează faptul că un făt are aceleași trăsături ca și o persoană umană chiar din prima clipă când aceasta a fost zămislită. Cu alte cuvinte fătut nenăscut, indiferent câte zile, ore sau minute are el de la momentul conceperii, are identitate personală, cei de la pro-choise având altă părere. Și totuși legat de această părere depinde viața unui copil. Scott Rae în cartea sa „Alegeri morale” prezintă foarte clar și structurat atât părerea pro-life, cât și pro-choice. Ne-ar lua mult timp și multe cuvinte să le prezentăm pe toate, dar iată câteva din ele:

Pro-choice / Pro-life

  • femeia are dreptul să facă ce vrea cu trupul ei/femeia uită că fătul nu este parte a trupului ei, ci este atașat el
  • dacă avortul este declarat ilegal, revenim la experiențele măcelarilor din culise/majoritatea avorturilor au fost realizate de medici specializați și înainte de legalizarea avorturilor
  • un copil nedorit produce dificultăți financiare femeilor, și societății/acest lucru poate fi valabil și pentru toate celelalte persoane care împovărează societatea (cerșetorii, copii străzii etc.)Ar însemna asta să îi exterminăm și pe ei?
  • avortul este indicat copiilor cu handicap sever / dacă fătul este o persoană, atunci ar trebui să exterminăm toate persoanele cu handicap, nu doar pe cele lipsite de apărare.

Acestea sunt doar câteva argumente pro-choice și pro-life. Totuși care este diferența între un copil cu o zi înainte de naștere și unul nou născut? Care este diferența între un copil în prima lună de gestație și a cincea, sau a șasea, sau a noua? Faptul că în prima lună el încă nu mișcă? Faptul că în primele luni el încă nu are toate abilitățile lui dezvoltate cu care a fost ADN-ul lui pentru a supraviețui? Nici un om nu se naște gata dezvoltat, ci pe parcurs crește și se dezvoltă în toate domeniile vieții sale, fie fizic, fie spiritual și așa mai departe. Și atunci, ce motiv puteți aduce pentru a ucide atâtea milioane de copii nenăscuți anual? Societatea dorește să se descotorosească de această povară legalizând-o. Dar rezolvarea unei probleme nu stă în acceptarea ei. Nici un motiv din lume nu este îndeajuns în fața lui DUmnezeu pentru a avorta. Dumnezeu este Creatorul, și doar El are putere să dea și să ia viața. El vorbește atât de frumos despre concepere în Ps.139

Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.”

Dumnezeu, Creatorul vieții pune mare valoare pe fiecare viață în parte, indiferent de vârsta noastră de oameni născuți sau nenăscuți! Legat de acest subiect recomand și un articol de pe http://farasastieingeri.wordpress.com/2011/10/20/ma-revolt/

Se spune că atunci când murim nu luăm nimic cu noi. Și totuși, aș vrea să contrazic această teorie. În veșnicie ne întâlnim cu copiii noștrii născuți sau nenăscuți. Acolo vom vedea rezultatele alegerilor noastre. Oare chiar vrem să renunțăm la un copil atât de ușor?

Anunțuri

2 gânduri despre „Avortul – o pată neagră în societate

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s