La ceai cu Creatorul

Ce este iubirea?

Peste tot oamenii încearcă a definii iubirea, și dacă luăm în considerare fiecare definiție, putem constata faptul că toți oamenii vor avea o definiție proprie privind acest subiect. Printre altele putem menționa: iubirea este un sentiment, este o trăire, este o pasiune, este dăruire și așa mai departe. Și totuși, ce este iubirea în realitate?

Apostolul Pavel în una din epistolele sale adresate corintenilor, definește iubirea astfel:

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:4-8).

Din traducerile grecești ale Noului Testament reiese că există trei tipuri de iubire: filia – iubirea prietenească, erota – iubirea pasională, truptească, și agape – iubirea necondiționată, jertfitoare. Iubirea despre care ne vorbește apostolul Pavel este iubirea agape. Cum se manifestă această iubire? În acest sens avem dovada cea mai de preț prin jertfa Domnului Isus Hristos. Biblia spune: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.”(1Ioan 4:9-10)

Dragostea adevărată este gata să-ți dea viața pentru persoana iubită. Orice jertfă este prea mică pentru a îneca o astfel de iubire curată. Când Hristos a murit pe cruce s-a rugat:„Tată iartă-i căci nu știu ce fac!” El ne-a învățat că iubirea înseamnă iertare. Dacă nu iubim pe aproapele nostru, care este creația mâinilor lui Dumnezeu, cum ne putem arăta dragostea noastră față de însuși Dumnezeu? Iubirea se dăruiește nu în funcție de etnine, religie, rasă sau alte aspecte ale vieții pământești, ci iubirea este o decizie pe care fiecare dintre noi o facem indiferent cum este persoana de lângă noi. Așa ne iubește și pe noi Dumnezeu, neținând seama de imperfecțiunile și păcatele noastre. A ierta și accepta pe cel care ne greșește, pe cel care nu este asemănător cu noi în convingeri, aspect sau etnie este o iubire curată ieșită din Dumnezeu. O astfel de iubire nu este slăbită sau stinsă de circumstanțe nefavorabile, ci acestă iubire ține veșnic! Dacă oamenii ar dărui o astfel de iubire, societatea noastră ar fi foarte diferită de felul cum este acum, și multe din problemele sociale nici nu ar exista!

Dumnezeu ne îndeamnă:„Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.”(Matei 5:39)

Deci până la urmă care este definiția corectă a iubirii? Iubirea este un sentiment profund venit din Dumnezeu, o pasiune pentru a trăi pentru Dumnezeu și a iubi oamenii așa cum îi iubește El, o trăire divină care face faptele noastră să fie bune, o jertfă care iartă orice greșeală, o dăruire care trece peste orice graniță socială, este viața oricărui creștin, este moartea oricărui martir, este veșnicia oricărui credincios în Hristos, este bucuria oricărui sfânt! Iubirea ar trebui să ne descrie pe toți cei care afirmăm că îl slujim pe Dumnezeu!

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s