Dulce și-aromat

Brioșe cu vanilie și ciocolată – delicioase și aromate

Există o multitudine de rețete pentru brioșe pe care le găsim peste tot! Sunt delicioase, rapid de făcut și sunt potrivite pentru desert sau chiar o scurtă gustare. Rețeta de mai jos mie mi s-a părut delicioasă, deși eu am mai „lucrat-o” adăugând umplutura și glazura de ciocolată. Deci rețeta este după cum urmează:

brioș

  • 2 căni făină
  • 1 cană zahăr
  • o jumătate linguriță sare
  • 1 pliculeț praf de copt
  • 3 pliculețe zahăr vanilat
  • 1 cană lapte dulce
  • 2 ouă mari
  • ciocolată (obțional)
  • puțin ulei pentru uns hârtiuțele de brioșe

Separăm albușurile de gălbenușuri și batem albușurile spumă. Amestecăm apoi restul ingredientelor încetul, foarte bine, până se omogenizează totul foarte bine. Adăugăm  hârtie de copt în adânciturile tăvi și punem puțin ulei de floarea soarelui (eu nu am pus și mi s-au lipit, mai ales că am pus și ciocolată care s-a topit; le-am dezlipit după ce am umezit hârtia) și turnăm puțin mai mult de jumătate de umplutură în fiecare hârtiuță (ca mai sus). Obțoinal putem adăuga câte o pătrățică de ciocolată cu alune sau simplă sau după gust. Dăm la copt tăvițele cam 25 minte, până se rumenesc deasupra, la temperatura de 160 grade. După ce le scoatem din cuptor, le lăsăm la răcit apoi le ornăm după plac. Eu am turnat ciocolată topită deasupra, dar puteți pune zahăr pudră, sau după imaginație. Sunt foarte aromate și delicioase și din compoziție ies în jur de 24 cu aproximație🙂 Mult spor!

brioșe


14 gânduri despre „Brioșe cu vanilie și ciocolată – delicioase și aromate

    1. Am luat-o din Alex Pack, dar sunt și în Care Four, mama mea și-a luat de acolo. Bagă și în Lidl, dar de obicei de silicon. Am una din aceea, dar să știi că se coc mai repede în cele de silicon de aceea tre să fii atentă! Sunt tare practice🙂 Te aștept în vizită cu plăcere🙂

  1. Wooow….ce bine arata!!Vom incerca cat de curand reteta ta!!:)
    Si noi suntem mari amatori de briose.
    Mi-am achizitionat si eu niste tavi de silicon….sunt ff multumita de ele.

    1. Bună! Mă bucur că îți place blogul meu🙂 Ca să te abonezi la el, dai în jos pe partea dreaptă la sfârșitul coloanei scrie Abonează-te la acest blog prin email. Acum am scos căsuța aceea. Scrii acolo adresa de email a ta și așa vei primi toate postările prin email! Dacă întâmpini probleme în acest sens, spune-mi și te ajut cu drag!🙂

  2. Ai idee…daca le-as face cu lapte batut, ar fi ceva….am in casa un litru si as fi vrut maine sa fac ceva dulce. Eu am facut briose cu lapte batut, dar nu reteta aceasta.MA incanta ideea cu bucatica aceea de ciocolata…:)

    1. Da, eu le-am făcut cu iaurt și late condensat că nu aveam în casă atunci pe moment lapte😀 și au ieșit super! Iar bucățica de ciocolată se topește înăuntru. Dar să ungi hârtiuțele. Încă ceva, ca să nu se ducă la fund ciocolata, pune pătrățica cât mai plat deasupra. Oricum la noi nu apuc să scot a doua tură din cuptor, că deja prima e și mâncată🙂 Ies tare bune!

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s