Ce avem la prânz? · Ce papă bebe azi?

Cartofi înăbușiți – ușor și delicios

Deși este cea mai simplă rețetă pe care o pot posta, m-am gândit că ar face plăcere și altora, mai ales celor lipsiți de imaginație în bucătărie, așa ca mine 🙂 Acest mod de a prepara cartofii este tradițional în România, dar este și un mod foarte rapid de a da consistență unui prânz rapid, sau a unei cine ușoare formate doar din cartofi. Deci se prepară astfel:

Ne trebuie:

  • 4 cartofi
  • 3 ouă
  • sare
  • ulei
DSCF5492

Curățăm patru cartofi potriviți, îi tăiem ca și cum am vrea să îi facem pai și îi punem la prăjit cu puțin ulei- nu mult, ca să nu devină uleioși (eu folosesc în acest caz ulei de măsline). Îi acoperim cu un capac, și din când în când mestecăm în ei ca să nu se ardă. Îi prăjim la foc mediu. Ei vor fi mai mult înăbușiți decât crocanți. Presărăm cu sare și amestecăm până sunt moi și gata de pus pe masă. Între timp batem cele trei ouă bine, și în final turnăm peste cartofi. Amestecăm bine pentru ca oul să să se prelingă pe toți cartofii. Mai ținem pe foc până se coagulează tot oul. Dăm deoparte și servim cu pâine și iaurt sau murături. Sunt foarte potriviți și pentru copii sub un an, deși conțin și albuș de ou. Puiul meu era înnebunit după mâncarea asta 🙂

2 gânduri despre „Cartofi înăbușiți – ușor și delicios

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s