Hobby

Orgami Heart Box

Cum am multe lucruri pe care ador să le fac, unul din aceste lucruri este joaca cu hârtia. Astfel că dintr-o astfel de joacă a ieșit cutiuța de mai jos, Heart Box – cum este de fapt denumită ea de inventatorul ei, care este perfectă pentru a dărui cuiva în ea o mică bijuterie, un bilețel sau ceva mic și drăguț. Pentru confecționarea ei, avem nevoie doar de o coală de hârtie, preferabil colorată, și de multă răbdare. Dacă interiorul ei vreți să pară mai pompos, puteți pune un fund decupat dintr-un carton, sau o hârtie colorată mai tare. 😀 Vă încurajez să o faceți, pentru că nu este greu și iese tare frumoasă 🙂

Iar dacă doriți să o personalizați, puteți să adăugați o inițială pe ea, sau o floare, sau un ornament după imaginație 🙂

Detalii pentru confecționarea lor, le găsiți pe următoarele video-uri de mai jos.

5 gânduri despre „Orgami Heart Box

    1. 🙂 Nici nu am știut că există hârtie specială de orgami 😀 Este așa ceva? Eu am folosit coală de hârtie normală, colorată. Ce-i drept capacul l-am făcut dintr-o hârtie puțin mai groasă decât cea obișnuită și a ieșit mai frumos. M-am împotmolit pe la început, dar apoi am reușit. Prima dată e mai greu 🙂 Deja am dăruit-o 😉

    1. 🙂 Foi din astea am folosit, dar nu am știut că e de orgami. Eu le-am luat din LIDL:) Mult succes la creativitate. Dacă faci inimioara, o să vezi că nu e greu. Doar să folosești o hârtie puțin mai groasă decât cea pe care de exemplu imprimi la imprimantă.

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s