Biblioteca minunată

O carte pentru femei

Hadasah, o noapte cu regele” scrisă de Tommy Tenney este o carte superbă! Roman istoric, readuce în zilele noastre viața în Imperiu Medo-Persan, luxuriantă, de vis, dar o lume a bărbaților, în care femeia are cu greu ceva de spun. Cum reușește Hadasah, o tânără orfană evreică să-l cucerească pe cel mai puternic împărat în acea vreme? Care este farmecul de care s-a folosit această frumoasă copilă inocentă pentru a-i fura inima acestui puternic dictator, cu toate că avea atâtea concurente frumoase și renumite adunate din întreg imperiul? Cred că orice femeie ar trebui să citească această carte. Autorul îmbină istoria, cu relatarea biblică și cu psihologia feminină într-o armonie perfectă, reliefând caracterul unei tinere dedicate Dummezeului ei, care-și iubește poporul și nu uită rădăcinile sale chiar și când viața îi este pusă în pericol. Cu dragoste, răbdare, smerenie și înțelepciune, această simplă fată devine Împărăteasa Estera, iar mai apoi ajunge să facă regulile în întreg imperiul.

Cartea cucerește prin descrierile detaliate a obiceiurilor acelor vremuri de mult uitate, vine cu sfaturi prețioase pentru orice femeie care vrea să-și fericească bărbatul de lângă ea, și mai ales cucerește prin iubirea și drama din ea. O recomand cu cea mai mare plăcere. Cartea o puteți achiziționa de aici. Am de ceva vreme fotografia ei făcută…dar din păcate nu am apucat să postez detalii despre ea. Acum că s-a ivit ocazia și nu am aparat foto, mă folosesc de fotografiile făcute dinainte pentru materialele scrise 😉

DSC09703

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s