La ceai cu Creatorul

Cărarea vițelului

Am citit asta dintr-o carte pe care tocmai am început să o citesc. Mi-a plăcut tare mult parabola și vreau să o împărtășesc cu voi🙂

668x344_cea-mai-ciudata-creatura-vitelul-sase-picioare-172846

 

Sursă foto.

„Într-o zi prin codrii seculari,

acasă un vițel se întorcea, cum fac vițeii buni;

Dar urma lui se abătu, strâmbă cărarea, cum toți vițeii fac.

De-atunci trecură ani trei sute,

Vițelu-i mort, de bună seamă,

Dar urma după el încă-i și azi,

De ea se leagă povestea cu tâlc ce-o să v-0 spui.

––––––––––––––––––

Cărarea de vițel urmat-a fost a doua zi

De-un câine singuratic 

ce prinprejur se întâmpla să treacă .

Apoi un înțelept berbec purtând talangă

Urmă poteca peste văi și povârnișuri

CU toată turma după el,

Așa cum fac berbecii buni.

Și din acea zi, peste unduitoare dealuri și poiene,

O cale se croi prin codrii seculari.

Mulți oameni se vătămau, se eschivau,

Se suceau și se plecau,

Rostind vorbe de îndreptățiță mânie

Din cauz-acelei strâmbe căi…

Dar urmau – nu rândeți –

Acea dintâi hălăluile a vițelului,

Ce-astfel croi prin codri-o cale șerpuită,

Căci bietul bou se clătinase-n mers.

Trecură anii, și cărăruia prin pădure potecă se făcu,

Întortocheată, șerpuită și cotită;

Apoi poteca strâmbă se făcu un drum

Pe care cai mulți și-mpovărați se osteneau

Sub soarele dogoritor al verii,

Făcând trei mile-n loc de una.

Și timp de-un veac și jumătate

Bătătoriră urmele vițelului.

Ca gândul ani în șir trecură

Și drumul se făcut o uliță-ntr-un sat.

Pe când niciunul nu băgă de seamă

Ea deveni un bulevard aglomerat

Iar mai târziu strada principală-ntr-un oraș.

ȘI uite-așa, de două veacuri și jumătate,

Călcau oamenii pe urmele vițelului.

În fiecare zi, o sută de mii de răzmeți

Urmau vițelul în zig-zag.

Azi, peste bălăbăneala lui,

Trece traficul continentului.

O sută de mii de oameni sunt conduși

De-un vițel mort de trei sute de ani.

Ei încă urmează strâmba cale

Pierzând o sută de ani p ezi

Atât de-ndatorați se simt

Din reverență pentru precedentul consacrat.

Asta ne-nvață o lecție morală,

De-aș fi hirotonit, aș predica-o;

Căci omul e-nclinat să calce-orbește

Pe calea vițelească de gândire,

Luptând din zori și până seara

Să țină ce-a văzut făcând pe alții.

Urmează-n sus și-n jos calea bătută

Se duc și vin dar nu se-abat

De la cărarea șerpuită, ținută de strămoși.

Ei cărarea o socotesc sacru făgaș

De-alungul căruia viața și-o trăiesc.

Dar ce mai râd bătrânii înțelepți, zei ai pădurii,

Ce ll-au văzut p ecel ce-ntâi deschis-a drumul: un vițel.

Ehei, ce multe ne-ar putea-nvăța povestea mea,

Dar nu-s hirotoni, așa că n-o pot predica.

( Sam Walter Foss, parabolă preluată din cartea „Creștinismul păgân?”  scrisă de Frank Viola și George Barna, Kerigma 2007)

 

6 gânduri despre „Cărarea vițelului

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s