Biblioteca minunată

Mândrie și prejudecată – Jane Austen

DSCF2971

DSCF2984

Lumea nobililor în perioada victoriană, în care toți noii introduși în societatea înaltă visează să obțină favorurile unei familii cu renume. Prejudecata și mândria în rândul societății înalte sunt principiile după care se ghidează fiecare nobil! Dragostea este doar un amalgam de sentimente sau ceva secundar, ca urmare a unei căsătorii avantajoase. Cu cât rangul este mai înalt și averile mai mari, cu atât prejudecata față de semeni este mai intensă, cu atât mândria și orgoliul sunt mai de nestrămutat! Într-o lume în care doar 30 % din femei erau căsătorite ia naștere romanul „Mândrie și prejudecată”. Opera descrie realitatea acelor vremuri cu toate intrigile ei, cu acea proastă creștere și lipsă de bun simț mascate în ranguri și bunăstare. Jane Austen face foarte clară ideea că uneori este posibil ca oamenii dintr-o societate înaltă să fie prost crescuți și lipsiți de bun simț, comparativ cu oamenii simpli care pot fi mult mai bine crescuți.

Banii nu educă caracterul și moralitatea oamenilor și nici nu-i fac mai cu bun simț, ci dimpotrivă este posibil ca tocmai ei să risipească chiar și o mică urmă de bună creștere, datorită aroganței avuțiilor.

Elizabeth Bennet, protagonista romanului, face parte din societatea medie, în care nobilii au atât cât să le permită un trai confortabil. Cu încă patru surori necăsătorite, ele reprezintă ținta mamei lor pentru căsătorii avantajoase. Prilejul se ivește când domeniul alăturat este închiriat de un tânăr chipeș și bogat, necăsătorit, însoțit mereu de cel mai bun prieten, la fel de bogat, dar mai rezervat, domnul Darcy. Când Jane, sora mai mare a domnișoarei Elizabeth nutrește sentimente profunde față de domnul Bingley, noul lor vecin, și când acesta îi răspunde sentimentelor într-un mod pozitiv, speranțele mamei lor în a-și vedea una din fete căsătorită bine pare să prindă contur. Visul însă i se destramă când cei noi gentlemani părăsesc domeniul în  mare grabă fără nici o explicație.

Elizabeth primește două oferte de căsătorie: una de la vărul ei, domnul Collins, un tânăr lipsit de maniere și avid în apune mâna pe averea tatălui lor lipsit de moștenitori, și una de la „înfumuratul” domn Darcy, care nutrește în taină cele mai profunde sentimente de dragoste pentru ea! Pe amândouă le refuză: prima datorită necompatibilității cu falsul domn Collins, iar a doua, datorită prejudecăților adunate față de domnul Darcy în diferite circumstanțe.

Dragostea însă învinge, și peste toate dificultățile și incertitudinile pe care le depășesc cei doi, domnul Darcy afirmă în final cunoscuta frază: „M-ai fermecat trup și suflet!” când îi cere mâna pentru a doua oară domnișoarei Elizabeth Bennet, de data aceasta într-un mod mai umil și mai profund decât prima dată! Care credeți că a fost răspunsul domnișoarei de data asta? În cazul în care nu știți, vă las să descoperiți voi, citind cartea. O puteți citi și în varianta ei originală, în engleză vizitând site-ul oficial Jane Austen urmând linkul de mai jos.

Autoarea reușește prin umor să redea foarte clar în operele sale valorile lumii ei. Cumva o regăsim în fiecare carte pe care a scris-o, în câte un personaj literar. De data aceasta personajul domnișoarei Elizabeth o definește. Probabil că unele întâmplări descrise în cărțile ei sunt inspirate din întâmplări reale din viața ei, însă nimeni nu știe exact asta.

Deci pentru iubitorii și admiratorii operelor Jane Austen, puteți vizita site-ul oficial englez, unde aveți ocazia să admirați locuința ultimilor ei 8 ani de viață, timp în care au luat naștere cele mai cunoscute opere ale ei. Lectură plăcută!

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s