Lumea în culori obiective

Despre homeschooling

DSCF4311

Tot mai des întâlnesc termenul homeschooling. Fie citesc despre el pe blogurile mămicilor, fie pe facebook sau articole de presă, homeschooling-ul pare a fi subiectul de interes pentru toți cei care sunt părinți sau viitori părinți. Ce înseamnă el de fapt și cum se practică?

Homeschooling-ul înseamnă de fapt educație acasă. Părinții își învață copii elementele de bază și nu numai, pe care acesta în mod normal le-ar învăța la grădiniță sau școală. Mulți părinți aleg varianta de educație acasă pentru că astfel copilul va avea mai puține influențe exterioare, educația acasă este mai calitativă adesea, copiii sunt în siguranță și sunt supravegheați mai tot timpul de familia protectivă, familia este mai atentă cu anturajul copiilor, există și situații când școala este inexistă. Motivele sunt multiple.

Sunt întru totul de acord cu educația de acasă pentru astfel copilul meu rămâne sub protecția familiei mai mult timp și astfel va prelua tiparele familiale (sper eu sănătoase) din familia mea. Și totuși cred că adevăratul homeschooling începe de la naștere. Încă de când se naște, copilul se naște cu o personalitate, la care se adaugă în timp caracterul. Personalitatea este acolo. Un copil poate fi sangvin, coleric, melancolic sau flegmatic, sau câte o combinație din două tipuri de personalitate, ceea ce îi face diferiți de ceilalți. Dar copiii nu se nasc cu un caracter. Caracterul se dobândește prin educație. Există o teorie pe care eu o găsesc stupidă, care spune că un copil trebuie lăsat în voia lui să se dezvolte liber. Eu înțeleg acest lucru și încerc să îl las cât de slobod pot pe copilașul meu, dar fiind mic și fără experiență, copilul adesea greșește. Dacă ar fi să-l las liber să facă ce vrea, îmi dă foc la casă! Copiii trebuiesc educați din toate punctele de vedere pentru a-și forma un caracter onorabil.

A învăța copilul o cantitate mare de informații este minunat și admirabil. Dar ce folos ar fi dacă un copil ar știi toată istoria României, vreo câteva limbi străine, dar nu ar ști să se poarte? Ce îmi folosește să fie un geniu în materie de știință când el nu știe să spună „te rog frumos” și „mulțumesc” și când crede că toate lucrurile i se cuvin? Adevărata educație acasă sunt limitele, moralitatea și etica învățate acasă din pruncie. Și românii au zicala „Cei șapte ani de-acasă.” Cei șapte ani de acasă sunt educația sănătoasă, modelarea unui caracter nobil. Din punctul meu de vedere un copil trebuie mai întâi învățat cum să se poarte și apoi celelalte lucruri! Copii trebuie învățați respectul față de oameni și viață, trebuie învățați să mulțumească și să ceară cu un „te rog frumos”, trebuie învățați să spună „îmi pare rău, te rog iartă-mă”. Ei trebuie să știe de la părinți că oamenii pot fi răi, dar ei trebuie să fie buni, că Dumnezeu există și că nu provin dintr-o maimuță, că dragostea se dăruiește chiar și când persoana respectivă nu o merită! Virtuțile se învață în timp, ele nu sunt înăscute. Un copil fără caracter va deveni un adult care își va urma doar instictul și va folosi informațiile, care va avea sentimente doar pentru el însuși și nu va ști să se poarte cu cei din jur. Școala nu suplinește și nici nu învață copiii cum să se poarte. Noi, părinții vedem viața copiilor noștri în amănunt și numai noi știm unde trebuie să corectăm, să învățăm, să dezvățăm și să reînvățăm un copil! Nu trebuie să ajungem să ieșim din market ca furtuna pentru că pruncul nostru nu vrea numaidecât nu știu ce și urlă cât îl țin plămânii! El trebuie învățat manierele de acasă, ca mai apoi să știe să se comporte în societate. Prea adesea văd copii sălbatici în parcul de joacă, copii răutăcioși pe drum sau la magazin, copii care nu știu să spună mulțumesc, să cedeze locul într-un mijloc de transport în comun sau care nu știu să aprecieze munca celorlalți, copii care nu au rușine în prostie și care vorbesc indecent. Ce fel de copii creștem? Cum îi învățăm acasă? Ei nu învață singuri, ci este datoria noastră să le predăm bunul simț!

Mă rog profund în fiecare zi ca puiuțul meu să crească un om onorabil, care să aibă limite morale și etice sănătoase pe care să nu le calce cu nici un chip și să rămână credincios autentic lui Dumnezeu. Toate celelalte lucruri le va învăța oricum la vremea potrivită. Și eu mă implic în educația copilului în ce privesc informații școlare, dar înainte de ele mă lupt să formez în el un om în adevăratul sens al cuvântului.

Ed Young citează un autor necunoscut:

Mama m-a învățat logica: „Pentru că așa spun eu.”

Mama m-a învățat umorul: „Dacă mașina de tuns iarba îți taie picioarele, nu veni fugind la mine.”

Mama m-a învățat despre sex: „Cum crezi că ai ajuns aici?”

Mama m-a învățat ce înseamnă să primești: „O să ți-o primești când ajungem acasă.

Mama m-a învățat ce înseamnă dreptatea: „Într-o zi vei avea copii și sper că vor fi exact ca tine. Atunci o să înțelegi cum este.

Mama m-a învățat ce înseamnă religia: „Mai bine roagă-te să iasă petele din covor.”[1]


[1] „Cele 10 porunci pentru părinți”, Ed Young, Casa Cărții 2007,  p.86

11 thoughts on “Despre homeschooling

  1. Educarea unui copil poate fi complicată, în funcție de temperamentul lui, iar familia nu e singura care contribuie la caracterul acestuia. Anturajul și societatea sunt foarte importante și utile pentru a-l ajuta să socializeze în mod concret, nu doar teoretic.

    1. Dap, să știi că familia este doar punctul de lansare a copilului. Totuși în anii timpurii ai unui copil familia are acces maxim în bazele educației copilului. Dacă primii ani de viață sunt neglijați, copilul va găsi foarte grea adaptarea în societate cu toate rigorile și cerințele ei, plus că va fi lipsit de o bază, o temelie morală solidă, pe care o va învăța mai târziu de cele mai multe ori prin experiențe dureroase🙂

    2. Da, anturajul si societatea sint importante ca sa realizam cum vrem sa ne creasca copiii. Adica, se poate ca societatea sa accepte anumite lucruri pe care familia le poate considera de influenta proasta. Oare trebuie lasat copilul sa invete prostiile din societate?? Atunci care este rolul parintilor??

      Nu, parintii au dreptul si responsabilitatea sa-si educe copiii asa cum considera ei de cuviinta. Nu orice fel de anturaj e bun, nu orice spune societatea e bine. Aici intervine parintelel si isi modeleaza copilul dupa cum este necesar.

      Da, din pacate, familia nu este singura care contribuie la caracterul unui copil. De aceea sint atitia criminali si incalcatori de lege.

      1. Da, după cum spuneam, educația copilului începe de acasă. Primele persoane cu care intră în contact sunt familia, părinții și eventual frățiorii, surioarele…Mai târziu, în timp ce copiii își capătă treptat independența, primesc și influențe exterioare. Dar dacă eu deja cimentată în ei o bună creștere, vor aborda influențele exterioare mai atenți și vor știi ce să selecteze din ele, cel puțin parțial! Primii pași însă sunt acasă în educarea lor de către părinți.:)

      2. Educatia incepe si se continua acasa. Pina cind copilul a crescut si a devenit adult, parintii sint cei care au autoritatea ca sa decida directia educatiei copilului lor. Atunci cind a devenit adult, acesta o poate face singur. Influentele vin de peste tot, dar parintii trebuie sa-si ia meseria de parinte in serios si sa se asigure ca copilul intelege ce trebuie sa faca. Din pacate, majoritatea parintilor lasa acest lucru pe seama scolilor.

  2. eu una, nu vad cum anturajul si societate asunt ”utile” in a forma caracterul copilului…Utile pt ce? ca de cele mai multe ori anturajul te duce la pierzare. Si faptul ca un copil este homeschooled (educat la domiciliu) nu inseamna absolut deloc ca nu socializeaza. Asta este cea mai mare misconceptie cind se pomeneste termenul de educatie la domiciliu.🙂

    1. Într-adevăr și acasă copilul socializează cu adulți, cu copii de seama lui sau cu frații…în general cu familia. La școală însă aș spune că este o socializare fără părinți și familie pe lângă el. Cât privește anturajul și societatea, aici depinde de anturaj. Uneori anturajul poate fi benefic, alteori distructiv. Datoria unui părinte când încă mai are influență asupra copilului este să selecteze și anturajul acestuia. Oricum caracterul este în formare toată viața, dar bazele lui se pun în pruncie🙂

      1. acasa nu e musai sa socializeze numai cu frati/verisori/parinti…copilul este dus in parc, in oras, la biblioteca, etc etc etc. Asta se numeste socializare, cu toata lumea, nu?🙂
        In ce priveste anturajul…la scoala,parintele nu are cum sa controleze colegii,prietenii,deci anturajul, pentru ca parintele nu este acolo alea 6-8 ore. De aceea spun,ca de cele mai multe ori,anturajul e un big no-no.

      2. Ai dreptate, dar din păcate nu putem să interzicem anturajul copiilor. ce putem face este să îi dăm sfaturi cu privire la el, sau dacă este posibil să atragem anturajul acasă și să încercăm să îl influențăm pozitiv! Adevărul este că a fi părinte este un job complicat🙂 în care spontaneitatea, creativitatea și răbdarea joacă roluri principale🙂

  3. ah, pai eu n-am spus sa interzicem anturajul de tot. asta departe de mine. Poate m-am exprimat gresit.Sorry. Ideea era ca ,scoliti acasa, vezi si cunosti mai mult anturajul si prietenii si poti avea o oarecare influenta ,decit daca ar merge 6-8 ore la scoala. (uneori ramin stuck in engleza si iese altceva in rom. lol)

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s