La ceai cu Creatorul

Cum să ne bucurăm și de toamnă

Pentru mulți toamna reprezintă terminarea vacanței, a concediului, începerea unui nou sezon de muncă, ocupație mai multă pentru că ne pregătim pentru iarnă…Mulți nu apreciază toamna pentru că vin ploi și mai toată veselia soarelui de vară s-a dus. Și totuși mie toamna îmi inspiră ceva diferit! Anotimpul meu preferat este toamna. Ador când natura își târâie trena de frunze arămii peste dealuri și munți, când picuri de ploaie răcoresc poienile înfierbântate de soarele verii care tocmai a plecat, când luna își face cărări de lumină palidă peste izvoare și poteci…Mi se taie respirația de fericire când inspir parfumul crizantemelor, sau când simt briza călduță care-mi alintă creștetul în lunile de octombrie! Când vine toamna, parcă mă regăsesc din nou, e ca și cum încep o nouă etapă a vieții. În fiecare toamnă încerc să absorb cât mai mult din frumusețile naturii care mă înconjoară, să mă gândesc că vara cea sufocantă și aglomerată a trecut, că urmează un timp de tihnă în care am timp să meditez în tăcere la lucrurile cu adevărat importante în viață. Știu, toamna anunță trecerea unui nou an din viață…dar dacă noi avem speranța eternității, acceptăm asta mult mai ușor!

Cum puteți să vă bucurați și de toamnă?

DSCF2648
Bucurați-vă de un colorit bogat de frunze în culori vii
DSCF2657
Ascultați susurul izvoarelor și bătaia vântului printre crengi întortocheate de copaci seculari
DSCF2659
Luați plimbări lungi în mijlocul naturii și prin parcuri
DSCF2737
Descoperiți noi poteci și cărări pe care vi le oferă viața
DSCF3504
Bucurați-vă de frumusețea florilor
DSCF3517
Inspirați parfum de trandafiri târzii și fân cosit a doua oară
DSCF4219
Priviți păsările care rămân și care pleacă bucurându-vă de fiecare clipă pe care o trăiți în prezent

Anunțuri

5 gânduri despre „Cum să ne bucurăm și de toamnă

  1. E frumoasa toamna,cel putin septembrie si ceva din octombrie,are cele mai frumoase culori,pana nu raman copacii goi-prin noiembrie si vin ceturile zilnice,intunericul si ploile.Acum e si vremea strugurilor,e chiar frumos si gustos 🙂

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s