Încă o zi frumoasă am adăugat la buchetul nostru de amintiri. Deși Grecia este cunoscută pentru muzeele arheologice bogate și pentru plajele largi și frumoase, totuși are și munți stâncoși, cu vegetație săracă, care vara sunt aurii datorită lipsei de apă și ploi. Am fost uimită când am văzut că fiecare copac care-și menține verdeața vara, este udat. Adesea vedem întinse sisteme de irigație pe munți întregi care irigă livezi de măslini, portocali, mandarini, podgorii și caiși. Aici nimic nu stă verde fără a fi irigat, și asta pentru că pe timpul verii nu plouă deloc!
Dar existe și zone asemănătoare cu cele din România. Spre o astfel de zonă ne-am îndreptat noi zilele trecute, care nu este la mare distanță de noi și de Marea Egee.
Platano este un sătuc ascuns între munți stâncoși, dar care pare ca o oază de vegetație și izvoare. Când am ajuns în sătuc, asta după jumătate de oră de mers cu mașina pe cele mai șerpuite și strâmte drumuri, m-am întrebat cum se aprovizionează oamenii de acolo, mai ales pe sezonul ploios. Bine poate acum au mașini de teren, dar înainte când se foloseau de măgari pentru a ajunge la diferite destinații, cum parcurgeau așa distanțe?
Sătucul este mic, și în prezent cred că locuiesc maxim 30 de persoane permanent în el. Are străduțe mici și abrupte, pietruite sau cimentate, iar mașinile nu pot fi lăsate decât în centru, jos. Accesul în sat se face mergând pe jos. În sat sunt rămași majoritatea bătrâni, tinerii plecând spre locuri cu mai multe oportunități. Media de viață cred că este de 80 de ani. Am întâlnit o bătrânică pe care timpul nu părea să-și fi pus amprenta și care pășea cu atâta hotărâre și energie că m-a șocat! La o vârstă așa înaintată să fie așa energică?
Ce mi-a plăcut de asemenea că toată lumea ne-a salutat. Normal, rar văd pe cineva străin pe acolo, unde toată lumea se cunoaște. Toată lumea pe care am întâlnit-o ne-a salutat și ne-au urat bun venit și un timp plăcut.
În centrul satului, pe lângă o biserică impunătoare pentru așa mână de oameni, curgea agitată o cascadă mică, iar lângă cascadă era amenajat un loc special pentru spălat covoarele satului 🙂 Chiar erau niște covoare așezate la uscat acolo. Satul mai are și două cafenele colorate și primitoare. Iar pentru timpul secetos al verii, Platano este o adevărată bogăție de ape. Unde ne-am întors erau izvoare care curgeau din stânci! Mai erau acolo nuci, gutui, vii, smochini și chiar cireși. Nucii și cireșii sunt foarte rari în Grecia. Zona era foarte verde, dar un verde crud, proaspăt, și bineînțeles era foarte, dar foarte liniște! Și deși sunt așa izolați, toată lumea are acces la internet, curent electric, apă și canalizare.
Mie Platano mi-a plăcut foarte mult și recomand celor care vizitează sudul Greciei să treacă și prin acest tărâm rupt din basme. Este o parte a Greciei pe care puțini o știu! Imaginile vor vorbi de la sine 🙂
Chiar că e un tărâm minunat! Probabil că mersul pe jos i-a ajutat pe locuitori să aibă o bătrânețe lungă și activă.
Da, și cred că și un regim de alimentație mediteranian…măsline, ulei de măsline, brânză, fructe pe tot parcursul anului…
Sunt minunate pozele cu locurile vizitate de voi. Sunteti norocosi ca locuiti acolo. Eu m-am indragostit de particica de Grecie pe care am avut norocul sa o vizitez anul trecut si imi doresc sa mai ajung pe meleagurile astea…
Cred ca ai avut o plimbare super – placuta si incarcatoare de baterii!
Da, a fost într-adevăr încărcătoare de baterii 🙂 Îmi place Grecia, dar nu atât de mult ca România!
Ce idilic arata 🙂 Ai povestit foarte frumos, iar pozele intregesc tabloul, cu siguranta vom ajunge acolo, candva 🙂
Chiar vă doresc 🙂
Ce frumos , sper sa ma reintorc cat de curand in Grecia !
frumos sătucul , nu? noi am fost de multe ori: la sarbatoarea ciresilor – cand era Mariuca in burtica, etc…, frumoase si pozele cu George la mare, mi-au dat putin lacrimile amintindu-mi de clipele noastre de acolo………
Va imbratisez cu drag, Cristiana.
Foarte fain este satul! Noi am gasit nuci, struguri… a fost o excursie care ne-a prins foarte bine! Ce mai faceti? Si noi va imbratisam cu drag!
scuze ptr poza de acolo, nu stiu cum a aparut