Joacă de copii

Joaca de-a școala

Inspirați de Coca în joaca ei de-a școala, pornim și noi în cunoașterea atmosferei școlare, deși suntem încă mici ca să ne gândim la ea. Totul a început când am citit de pe blogul Cocăi modul frumos de a-i explica puiului ei cum este la școală. Micuțul meu a văzut fotografiile, și atât mi-a trebuit. De atunci ne jucăm des de-a școala, ca să nu mai spun că-mi pune tot felul de întrebări legate despre cum este acolo. Așa că am trecut la fapte.

Cu ocazia asta am repetat literele mari și mici, continentele (mulțumim tare tare mult Roxana pentru Planeta pământ lucrată de tine atât de frumos), și de ceva vreme am început să formăm cuvinte simple cu litere. Și le citim mai întâi pe litere, apoi citim cuvântul întreg de câteva ori. E o joacă ce îi place, iar eu profit de ocazie. Este foarte pasionat de litere…și sper să și rămână așa!

Deși sunt mare, recunosc că îmi place deseori joaca. Mă plictisesc mai repede decât micuțul meu 🙂 de fapt chiar prea repede…, dar are farmec. Fiecare clipă petrecută alături de el este prețioasă. Ca mame avem doar maxim 18 ani în care petrecem pe etape mult timp cu ei. Sunt ani prețioși în care ne putem pune amprenta într-un mod constructiv și minunat pe viețile lor! Și posibilitățile de joacă sunt diverse, deși de cele mai multe ori eu mă opresc la cărți…pentru că probabil mie îmi plac mai mult! Sfatul meu este: investiți în copiii voștri, timp, imaginație, bani și mai ales dragoste! Așa contribuim pozitiv la lumea de mâine.

DSCF5284

DSCF5285

DSCF5286

DSCF5287

DSCF5289

DSCF5290

Anunțuri

10 gânduri despre „Joaca de-a școala

  1. Ne primiti si pe noi in clasa voastra? 🙂 Profita din plin de dorinta baietelului si lucrati pe aceasta arie, va invata cu mare drag. Noi inca suntem ancorati in matematica si fizica:))) Lgea lui Ohm ne e deja cunoscuta si cred ca in curand vom invata ecuatiile!
    Va pupam!

  2. Da, acum e pasionat de electricitate 🙂 Nu mai scapam de intrebari :))Pentru David e destul de greu sa inteleaga care e treaba cu literele. Cand era mai micut prinsese ceva dar apoi si-a pierdut interesul si nu am mai lucrat cu litere. Acum cand citim observ ca unele cuvinte le stie vizual, fara sa le citeasca. Cunoaste alfabetul dar inca nu e vremea de aprofundari, deocamdata 🙂 Astept sa-mi ceara el, cred ca asa e cel mai bine.

    1. Da, asta este important – să ceară el. Și la mine el își alege ce citim și activitățile. Îl mai pasionează și despre Plamenta PLământ 😀 – adică în traducere de adult – Planeta Pământ :))

  3. Tare frumos indemnul tau! Primii 6-7 ani mi se par cei mai importanti – e perioada in care prezenta parintilor (a lor, nu a bunicilor sau a vreunei bonei) este cruciala pentru o formare armonioasa a personalitatii copilului.
    Spor la joaca sa aveti!
    Irina

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s