La ceai cu Creatorul

Primul Paște – cum a început totul?

imagessursa foto

 

Deși mai pregătisem o postare culinară de sezon, m-am răzgândit pe ultimul moment. Doream să meditez la adevărata semnificație a sărbătorii Paștelui. Când a început totul și care este semnificația Paștelui. Bineînțeles toți spunem Hristos a înviat și ni se răspunde sau răspundem la rândul nostru cu „Adevărat a înviat”. Dar știați că primul Paște a fost sărbătorit cu mult înainte de nașterea Domnului Iisus? Primul Paște a avut loc cu aproximativ 1200 de ani înainte de Hristos.  Iacov, nepotul patriarhului Avraam plecase în Egipt pe timpul unei foamete împreună cu toată familia lui. Cei 12 copii ai săi, toți nepoții și soțiile lor au emigrat din dorința de mai bine în țara Egiptului pentru că acolo era hrană din belșug. Au trecut însă 400 de ani, timp în care copiii lui Iacov (numit mai târziu de Dumnezeu Israel), s-au înmulțit și îmbogățit. Egiptenii, plini de invidie și teamă de a nu fi subjugați de acest popor emigrant, i-au supus pe israeliți la robie aspră. În timpul robiei lor Faraon a zidit cetățile Pitom și Ramses care slujeau drept hambare ale împărăției. În final, de teama de a nu se răscula împotriva lor, egiptenii conduși de Faraon au poruncit ca toți pruncii nou născuți de parte bărbătească să fie aruncați în râul Nil.

Moise, cunoscut ca cel mai mare lider religios din toate timpurile a scăpat de moarte, dar Dumnezeu a îngăduit să fie crescută de fiica lui Faraon (părerile arheologilor oscilează între Amenotep al doilea și Ramses al doilea) . După 80 de ani de viață Moise instaurează primul Paște la porunca lui Dumnezeu, care marchează exodul poporului Israel din Egipt. Dumnezeu a poruncit ca în ultima noapte de ședere în robia egipteană, toate familiile copiilor lui Israel să ia un miel, să-l înjunghie, și cu un buchet de isop să ungă ușiorii casei cu sângele animalului înjunghiat. Carnea mielului trebuia friptă la foc și mâncată în întregime în acea noapte. Casa care nu avea semnul sângelui la ușă, era atinsă de cea de-a 10-cea plagă trimisă de Dumnezeu, și anume uciderea oricărui întâi născut din familie. În acea noapte Paștele reprezenta o sărbătoare de eliberare a poporului Israel, dar totodată semnifica și drama a sute de mii de familii ale Egiptului antic care și-au pierdut întâii născuți.

Paștele apoi a fost sărbătorit an de an în pustiu sau în țara făgăduită, alteori a fost uitat, însă el reprezenta jerfa de iertare și eliberare a copiilor lui Dumnezeu de sub robie. Când a venit Hristos Iisus în lume, el a sărbătorit acest Paște, cel vechi, ca legământ al israeliților cu Dumnezeu, iar apoi înainte de crucificare, a sărbătorit și instaurat un nou Paște. Noi sărbătorim de fapt Paștele instaurat de Domnul Iisus, cel al jerfei supreme a lui Dumnezeu. Paștele reprezintă eliberarea omului de sub robia păcatului prin credința și acceptarea lui Iisus Hristos ca Mântuitor și salvator. Mielul lui Dumnezeu este Domnul Iisus. Atâta timp cât ușiorii inimii noastre sunt stropiți cu sângele jerfei Lui, în casa vieții noastre nu va intra Nimicitorul, iar inima va fi eliberată de păcat.

Sărbătorim moartea și învierea lui Hristos, dar de ce? Mulți dintre noi am uitat de ce a murit și a înviat El. Pentru mulți Paștele nu reprezintă decât începutul primăverii, venirea Iepurașului (nu știu de unde a apărut el, că eu în copilărie nu mi-l amintesc), ouăle roșii sau în culori de curcubeu, pască, drob …și distracție. Oare sărbătorim noi cu adevărat Paștele? Domnul Iisus în seara cinei cea de taină a spus „să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Ucenicii au luat Cina împreună cu El într-un mod solemn, demn de seriozitate și reverență. Prin Paște Dumnezeu ne-a arătat dragostea lui imensă pentru noi, oamenii, și a acceptat ca Fiul Lui, Iisus, să moară pe cruce pentru păcatele noastre.

Cum putem sărbători Paștele cu adevărat? Smerindu-ne în fața lui Dumnezeu, recunoscându-ne inima plină de atâtea …înaintea lui și acceptând iertarea Lui oferită prin sângele lui Iisus. E singura cale prin care putem sărbători Paștele cu adevărat! Este singura Cale de a ne întâlni din nou cu El, cu Iisus Hristos care pentru unii nu este decât un mit sau o tradiție, dar care pentru mine este TOTUL!

HRISTOS A ÎNVIAT ȘI SE VA ÎNTOARCE PE NORII CERULUI!

6 gânduri despre „Primul Paște – cum a început totul?

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s