Joacă de copii

Lecții de citire

Pentru că suntem pasionați de litere, nu trebuie să irosim timpul degeaba🙂 Așa că am aflat de ceva timp că literele împreună formează cuvinte. Iar cuvintele formează propoziții. De asemenea pentru că locuim într-un loc unde se vorbesc mai multe limbi, știm să facem distincția între limba română și o limbă străină🙂. Așa că împușcăm doi iepuri de-odată și învățăm să citim în ambele limbi. Încet, cu pași foarte mici, chiar minusculi, avansăm pe calea cititului. Am învățat să citim pe litere, și de curând știm să și unim acele litere ca să formăm cuvinte (depinde și de lungimea cuvântului).

O activitate care dă roade la noi este expunerea cuvintelor scrise cu litere cât mai mari pentru o recunoaștere cât mai ușoară. Așa că fie scriem noi literele cu șablonul, fie că le imprimăm. Apoi le decupăm câte un cuvânt pe fiecare bucățică de foaie și le lipim cu scotch pe dulap. În stânga avem cuvintele în română, iar în dreapta în engleză. De obicei luăm cuvinte din cărțile noastre preferate cum ar fi Small Pig.

Cuvintele de pe dulap nu sunt singurele pe care le recunoaștem, dar ne putem juca prin marcarea corespondentului cuvântului în română cu cel în engleză. Noi am folosit un boardmarker care se poate șterge apoi cu ușurință de pe dulap. Dacă le repetați zilnic, sau măcar de 2-3 ori pe săptămână, treaba merge ca pe roate!

O altă metodă pe care sper să apuc să o fotografiez și pe care o aplică prietena mea Kathy aici cu G. este metoda de învățare a unei limbi străine numită The silent way. Dar despre asta..sper eu într-o postare viitoare. Pot spune că dă rezultate minunate și este foarte testată.

board 2

board

4 gânduri despre „Lecții de citire

    1. Of…mai avem mult până la bac :)) Adevărul este că dacă ar fi să compar materialele didactice pe care le am pentru pruncul meu cu ceea ce am avut eu la vârsta lui…nici n-am ce compara! La vârsta lui aveam o singură carte colorată și aceea era Biblia copiilor🙂

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s