Dulapul cu arome

Biscuiți cu banane – ceva mai bun nici că se poate

Da, am rețeta de pe Facebook. De fapt am găsit-o recomandată pe Face, dar inspirația finală a venit de aici. De mult am auzit de acești biscuiți și abia acum i-am pus în practică. Și ce să spun? Regret că am pierdut timpul și nu i-am probat mai demult! Și știți la cine m-am gândit când i-am probat? La Coca :))) (Da Coca, la tine m-am gândit pentru că știu că tu și piticii tăi ați probat biscuiții cu caramel  și vă plac mult.) De asta îi recomand și pe ăștia nu doar Cocăi ci și tuturor celor care doresc să se delecteze cu niște fursecuri moi și pufoase și consistente și aromate și…vă las pe voi să mă imaginați mai cum! Oricum sunt foarte ușor de făcut, motiv pentru care în mare parte piticul meu i-a asamblat. I-am pus ingredientele în față, cântarul și a trecut la cântărit și numărat, apoi la pus în mixer. Și gata…mama (adică eu i-am copt). Apoi au fost păpați cu mare poftă, astfel încât era cât pe ce să nu mai am ce fotografia și pentru voi! De la prima repriză de biscuiți cu banane am primit porunci clare ca să-i avem mereu ca desert sau mic de jun sau gustare…Așa că ieri a venit și a doua rundă, și când mai ajung prin market după banane…presimt că iar o să-i „am pe conștiință”😀 Dar gata cu vorba și să trecem la treabă.

6

Pentru o doză destul de mare, avem nevoie de:

  • 200 g unt (sau margarină)
  • 100 g zahăr brun (sau alb -eu am pus alb)
  • 1 ou mare
  • 1 vârf cuțit sare
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 2 banane bine coapte
  • 100 g fructe uscate (fulgi de banană, coacăze negre sau roșii, stafide…toate amestecate)
  • 100 g fulgi de cereale (pot fi și musli)
  • 200 g făină
  • 50 ml lapte (doar dacă aluatul este prea tare, trebuie să iasă moale, dar nu foarte moale, adică să poată fi luat cu lingura și să stea totuși fără să curgă – eu nu am pus lapte până acum niciodată în ei)
  • 1 plic praf de copt
  • ciocolată topită ca să-i glazurăm

Pentru început frecăm untul cu zahărul, vanilia, sarea și oul. Se adaugă bananele făcute piure și le încorporăm ușor. Adăugăm și fulgii de cereale și fructele uscate și la final adăugăm făina și praful de copt amestecate. Omogenizăm foarte bine totul. Dacă este prea gros, adăugăm și laptele. Aluatul trebuie să fie cremos, dar ferm. Încingem cuptorul la 170 grade. Pe o tavă tapetată cu hârtie de copt punem cu lingura grămăjoare de mărimea unei nuci (chiar puțin mai mari) la distanță, pentru că vor crește. Se dau la copt pentru 12 – 15 minute, sau până când sunt aurii (nu maronii). Se iau imediat din tavă după coacere, și se pun pe un grătar, pentru a evita condensul. După ce s-au răcit se glazurează cu ciocolată topită. Poftă bună🙂

4

5

7

8

1

2

3

13 thoughts on “Biscuiți cu banane – ceva mai bun nici că se poate

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s