Vă place Crăciunul? Ce întrebare, nu? Bineînțeles că vă place! Este o sărbătoare deosebită, prin care ne amintim cu bucurie de dragostea lui Dumnezeu imensă, de Darul Lui prețios, Iisus Hristos, care s-a născut într-o iesle din Betleem. Ador Crăciunul și acea atmosferă feerică, de poveste…Și pentru că această perioadă se apropie mai repede decât ne dăm noi seama, e timpul pentru decorații. Magazinele sunt pline încă de la sfârșitul lui octombrie cu de toate pentru Crăciun. Noi de ce nu ne-am pune pe treabă? Pentru început am decis să mă alătur și eu șezătoarei organizată de KaBea, care deja este la a treia ediție. Puteți participa toți cei doritori și nu trebuie decât să urmați linkul de la scrisul îngroșat.
Anul ăsta noi am început cu un brăduț mic, confecționat dintr-o revistă reciclată. De mult am vrut eu să încerc asta…și iaca, s-a ivit și ocazia. Indicațiile le găsiți pe video-ul de mai jos. De asemenea pentru confecționarea brăduțului aveți nevoie de o revistă (nu contează mărimea, dar cu cât foile sunt mai groase, cu atât mai bine), lipci și acrilic (sau spray acrilic verde și lipici spray), și sclipici. Nu trebuie decât să împăturiți foile revistei după indicațiile din video, și apoi vopsiți bradul cu lipici amestecat cu acrilic verde, apoi adăugați din belșug sclipici și alte mărunțișuri. Finalul este minunat! 🙂
Deja simt spiritul Crăciunului, când văd decorațiunile de mai sus! 🙂
Mulțumesc Petru 🙂
Ce frumos arata 🙂 Si noi am inceput pregatirile 🙂
Foarte frumos a iesit, felicitari si ma bucur ca nu lipsiti ! :*
Mulțumim 🙂 Sperăm să revenim cu încă două proiecte 🙂
a iesit foarte frumos si sclipicios. felicitari!
Mulțumim 🙂 Și să vezi ce era în casă după ce l-am făcut! Numai un sclipici :))
aaa, asta e normal. asa e si la mine acum, ca mesteresc. asa e in fiecare an 🙂