Hobby · Uncategorized

Ce mai putem recicla?

Regret că postez atât de rar și neregulat. Cred că nu-mi fac timp suficient pentru asta și nu-mi place :(. Zilele trec mai repede decât mi-aș dori și iată-ne în luna februarie. Vouă cum v-au trecut zilele?

Noi zilele astea am făcut ordine pe calculator și printre toate DVD-urile și CD-urile adunate în decursul anilor. Am descoperit că aveam o mulțime de CD-uri și DVD-uri cu conținut „expirat”, și am făcut ordine printre ele. Și cum nu mă înduram să le arunc așa pur și simplu, m-am tot gândit cum să le reciclez. Și ce poate ieși mai frumos decât un suport de cană care să ne încânte privire cât timp servim un ceai sau o cafea? Pentru ca suporturile să iasă astfel am folosit câte două CD-uri lipite, ca să fie mai groase. De asemenea am folosit aracet amestecat cu apă, imagini imprimate cu cerneală pigment (la imprimantă normală, nu cu laser), lac de bărci (pentru o rezistență îndelungată) și ca să nu alunece pe masă am pus la fiecare suport piciorușe din fetru (adeziv).

Alt proiect de reciclare după această agendă este o agendă mică pentru numere de telefon care trebuia schimbată. După ce am transferat toate datele din ea într-o agendă nouă și frumoasă, pe cea veche nu m-am îndurat să o arunc așa că am trecut la muncă. Am transformat-o într-un port-card pentru cărți de vizită și de ce nu, carduri. Eu pun cărți de vizită în ea, pentru că mai toate cărțile mele de vizită erau mereu pierdute peste tot. Acum le pot găsi și păstra ușor :). Pentru acest proiect am folosit hârtie imprimată, bandă adezivă transparentă și carton subțire colorat pentru interior, nasturi cu cui, elastic, lac de bărci, material pentru părțile laterale și lipici (perlandez pentru papuci). (pentru fotografii mărite apăsați pe fotografie).

Voi ce altceva mai reciclați? Orice idee mă încântă, deci este binevenită cu un link la această postare.

Anunțuri

4 gânduri despre „Ce mai putem recicla?

  1. Superbe idei. Partea cu cd-urile mă atrage în mod cert.
    Mie îmi place să fac colecţie de coşuleţe de ornamente de Crăciun. Scot crenguţele de brad şi acei bureţei îmbibaţi cu apă şi îmi pun bijuteriile. Sau păstrez cutiile de praline care ai acel ceva în ceea ce priveşte mecanismul, le vopsesc şi le transform în mini-cutiuţe pentru depozitare. 🙂

  2. esti minunata!! eu admir imaginatia constructiva!! cd-urile par mai haioase si mai utile in forma data de tine… si agenda..,!!
    asta nu poate fi creeat decat de un zvac de inteligenta!!
    asa admir si reclamele … sa le faci trebuie sa ai si inteligenta si imaginatie!!

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s