Joacă de copii

Ați auzit de Brickardoo?

Comandasem acest joc de pe Amazon pentru darurile de Crăciun și trebuia o prietenă să mi-l aducă din Anglia, dar…din păcate a întârziat. Așa că l-am pus bine spre păstrare până la ziua de naștere a lui G.D. Aproape că uitasem de el. Apoi mare a fost fericirea puiului dar și a tatălui pentru acest joc, pentru că au putut construi împreună mica pizzerie din materiale reale. Au stat câteva ore bune și au lucrat la ea.

Jocurile de la Brickardoo sunt perfecte pentru joaca în echipă alături de prieteni, frățiori sau alături de părinți. Recunosc că sunt bune peste vârsta de 6-7 ani când copilul poate citi „proiectele” construcției pe care trebuie să o facă. Darul perfect pentru copiii pasionați de construcții, de a crea lucrurile.

Ce conține o cutie? Pe lângă lipici special care trebuie amestecat cu apă, mai conține și cărămizi de spumă reale la dimensiuni mici, o mistrie mică și un vas unde poate fi amestecat lipiciul cu apă și proiectul construcției. Dacă doriți să comandați un astfel de joc, găsiți atât pe Amazon cât și pe Alliexpress și costă în jut de 10 euro. Partea bună este că jocul poate fi refolosit. Nu trebuie decât să înmuiați construcția în apă, o demontați și lăsați materialele la uscat, după care puteți începe din nou construirea🙂.

Spor la joacă!2 4 5 6 7 8 Screenshot 9 10

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s