Lumea în culori obiective · Uncategorized

Nautilus – nomazii care aduc bucurie

După zilele mohorâte de dinainte și după referendum, este timpul să ne îndreptăm atenția și spre ceva care chiar schimbă vieți. În următoarele rânduri sper din suflet să vă povestesc cât pot eu de bine despre cei doi nomazi ai Europei, care aduc zâmbete și bucurie pe chipurile zecilor de oameni pe care îi întâlnesc.

28576217_232014047344381_7715951604899771105_n

Pe Andreea o cunosc de când mă știu. Ne jucam împreună ori de câte ori se întâlneau familiile noastre. Alergam cu nesaț pe pajiștile Bucovinei, în timp ce ai noștri sporovăiau treburi de adulți. Apoi anii au trecut, și drumurile noastre s-au despărțit. Nu am ținut legătura în toți acești ani. Însă într-o zi, o dubiță colorată a parcat la poarta mea. Îmi place să le numesc casa pe roți „buburuza” pentru că denotă veselie și speranță. Iar din această „buburuză” s-au ițit Andreea, dar și Dragoș, soțul ei. Și pe Dragoș nu ai cum să nu-l placi. Arată fix ca persoana de care unii ar fugi. Cât de convingătoare sunt, nu? :)) Totuși în spatele aparențelor este un suflet cald și bun, un om talentat, harnic și creativ.

Și recunosc că Andreea și Dragoș sunt printre cele mai reușite cupluri pe care le cunosc. Se completează genial unul pe celălalt. Eu și ei, față în față fiind puși, probabil că avem vreo 90 % din păreri diferite. Ne putem contrazice și mai probabil fără limită pe orice temă posibilă. Dar avem un punct comun: iubim oamenii și suntem doritori de pace. Și aici începe de fapt ceea ce voiam să vă spun.

Dragoș și Andreea sunt nomazi, și trăiesc stilul de viață minimalist. Locuiesc în „buburuza” lor, și cutreieră Europa cuprinși de un scop nobil: acela de a oferi hrană și suport educațional oamenilor aflați în nevoie. Dragoș a lucrat ca bucătar șef în Londra o vreme, și recunosc că aș vrea o masă gătită de el. Iar Andreea a fost manager la o firmă tot în aglomerata Londra. Din 2016, ei au economisit tot ce au putut pentru acest proiect. Încă de la începutul anului s-au pus în mișcare, iar buburuza lor a fost bucătăria multor ospețe pentru nevoiași. Dar pentru acest proiect au nevoie de sprijin și fonduri. Așa că dacă doriți să contribuiți la oferirea unei mese calde și să aduceți un zâmbet pe chipurile celor în nevoie, aveți ocazia susținându-i cum puteți pe Andreea și Dragoș – alias Nautilus. Puteți fi cu ochii pe ei pas cu pas pe facebook la pagina lor Nautilus, dar puteți să intrați și în contact cu ei accesând acest link.

Sincer, aș vrea să trăiesc ca ei măcar o lună. Și fiecare dintre noi putem renunța la un pic din confortul nostru, dăruindu-le sprijin financiar, și gândindu-ne că printr-o sumă mică de bani, putem oferi o masă caldă unui om al străzii. Nu toți avem curajul să cutreierăm lumea pe drumuri necunoscute și nesigure. Dar haideți măcar să îi susținem pe cei care o fac cu scopul de a aduce o bucurie în viețile celor din jur.

Andreea și Dragoș vă așteaptă să le urmăriți aventurile pe Nautilus. Fotografiile de mai jos spun totul.

 

Reclame

2 gânduri despre „Nautilus – nomazii care aduc bucurie

Lasă un comentariu, părerea ta contează...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s