De ce nu-i dau copilului tot ce-și dorește

Se apropie Crăciunul, iar cu această ocazie apar și listele de dorințe, atât ale noastre, cât și ale copiilor noștri. Și cum noi ne lăsăm la urmă cu îndeplinirea dorințelor, ne concentrăm întreaga atenție asupra a ceea ce-și doresc copiii noștri.

Și își doresc multe. De fapt cu cât condițiile de trai sunt mai ridicate, cu atât pare că își doresc mai multe. Apare acea aviditate pe care o găsim pretutindeni, deși la copii ne este greu să o numim așa.

Și totuși, le cumpărăm tot ce scrie pe listele lor? Eu de multe ori aleg să spun nu. Nu, nu sunt o mamă care își neglijează copiii. Le ofer tot ce consider că le face bine. Sunt lucruri pe care niciodată nu le refuz. Ba chiar uneori sunt prea generoasă, și îi răsfăț.

Deci de ce nu îi dau mereu copilului meu tot ce își dorește?

• Pentru că nu are vârsta corespunzătoare. Când cel mic vrea musai ceva, și pentru asta face o criză de plâns, nu mă las impresionată, deși aș vrea să nu-l aud urlând. Dar el trebuie să știe că există reguli în casă după care conviețuim, și că nu îi sunt permise toate lucrurile. Unele îi pot face rău, pe altele le poate distruge… A-i da celui mic ce vrea ori de câte ori plânge înseamnă că îi transmit mesajul: obții totul atunci când faci o criză; mama este schimbătoare dacă tu insiști până îi întinzi nervii. În acest caz de obicei rămân fermă în NU, încerc să îl consolez, să îi canalizez atenția spre altceva, iar dacă nu reușesc și tot urlă…până la urmă îi trece. Eu rămân cuplată pe NU. Pentru că eu sunt adult, sunt mama lui și știu ce este mai bine pentru el.
• Pentru că nu îmi permit mereu să îi dau tot ceea ce își dorește. Nu sunt nici Bill Gates, dar nici cerșetor. Fac parte din Middle class, deci există lucruri pe care nu mi le permit. Copilul azi poate vrea ultimul tip de Iphone, mâine vrea cine știe ce OZN și dacă dorim să stăm în pas cu dorințele lor, aruncăm bani în vânt. Pentru că moda se schimbă de la o zi la alta. Dacă pruncul vede că mama și tata îi cumpără mereu tot ce își dorește, indiferent de costuri, va crește cu falsa impresie că viața este ușoară și că mereu va obține ușor ceea ce visează. În loc să creștem un luptător, vom crește un răsfățat. Și ne vom mira mai apoi de ce este respins de cei din jur, sau de ce se poartă…cum se poartă.
• Pentru că deși îmi permit să îi iau acel lucru, consider că îi este dăunător. Xbox? Daaa, pot să i-l iau. Dar apoi am ispita pe cap. Pe lângă risipa de timp a copiilor, mai costă și destul. Nu văd utilitatea lui în educația copiilor. Tabletă? Este recomandată peste 12 ani, și atunci cu timp limită. Așa că este pusă pe lista de on holding. Telefon de fițe? Cu cine să vorbească pruncul meu de 8-9 ani? E cinci ore la școală, apoi este mai tot timpul acasă. Dacă îl duc la un prieten nu-i crimă dacă nu îl sun. După 11- 12 ani este mai nimerit un telefon decent, dar cu internet supravegheat.
• Dar ce pot spune cu privire la hainele de fițe? Îmi place, chiar îmi place să îmi îmbrac copiii curat, îngrijit, să miroase frumos, să mă mândresc că sunt ai mei. Dar nici nu umplu un șifonier cu haine scumpe, și asta pentru că ei cresc. Cel mic nu a apucat să poarte nici jumătate din câte haine are. Cel mare are atât cât îi trebuie. Nu obișnuiesc să merg la shopping din relaxare, mai ales când vine vorba de haine. De multe ori putem fi extrem de risipitori cumpărând haine peste haine, care mai apoi sunt uitate în dulapuri. Totuși pentru hainele alea cineva a muncit și a plătit… Pentru ce aș plăti pentru ceva ce nu folosesc, mai ales când alții nu au nici măcar strictul necesar?
• Jucării. Și cărți. Of, aici eu chiar am o problemă. Totuși încerc să mă limitez. La cărți nu prea reușesc. Mare boală cu cărțile astea, dar măcar avem folos din ele. Cultura nu strică nimănui. Când însă vine vorba de jucării… încerc să le cumpăr pe categorii. Dacă de exemplu am deja ceva pentru forme și culori, pe această categorie mai cumpăr maxim încă o jucărie. Încerc să distribui uniform resursele alocate jucăriilor, pentru a acoperi toate domeniile. Eh, da, recunosc că mai călcăm pe bec :)))

L-am întrebat pe pruncul mare ce își dorește de Crăciun. A spus că se gândește pentru că are deja tot ce vrea… Apoi mi-a spus că și-ar dori un animăluț: un pește, o broască țestoasă mică…sau ceva ușor de îngrijit. Deci sunt în căutare de „Dori” sau „Nemo” în acvariu.

Totuși sunt momente când spun NU dorințelor în mod selectiv și conștient,  pentru că știu că va veni un timp când nu voi mai putea fi aproape de el. Nu vreau să ajungă un om imatur, care să creadă că el este centrul universului. Nici nu vreau să ajungă incapabil în a-și purta singur de grijă. Nu vreau să formez un om care este sigur pe el doar dacă arată impecabil și are haine de fițe. Nici unul care să îi privească prin ochi superiori pe cei din jur. Ci îmi doresc un om integru, curajos, moral și înțelegător cu el, și cu cei din jur. Un om cu o stimă de sine echilibrată, care să crească mereu în înțelepciune.

Le putem da copiilor tot ce își doresc. Ba chiar mai mult. Unii dintre noi ne permitem, alții nu. Dar cel mai important, dincolo de a le îndeplini întotdeauna nevoile, este ca ei să se știe iubiți, susținuți și apreciați. Cred că acestea trei elemente sunt ingredientul perfect pentru un copil fericit.

 

 

Publicitate