Încă de când m-am reîntors în România m-am înfruptat din plin din bibliotecă. Probabil această foame se datorează lipsei belșugului de literatură din Grecia. Și acum am pățit ca înfometatul care după ce a stat lihnit luni întregi vizând la un ospăț, este pus în fața unei mese îmbelșugate. Flămândul mănâncă, și mănâncă până îl doare stomacul, dar nici că se lasă până nu ternimă totul de pe masă! Stresată de examene și învățat pe de o parte, bântuită de oboseală și responsabilități de a rezolva cât mai multe într-un timp cât mai scurt, mă lupt cu pasiunea de a descoperi lumile noi în care pot evada, redate de scriitori contemporani sau din trecut. Printre cărțile citite în ultimele două săptămâni se află opere scrise de Anne și Emili Bronte, dar și o minunată carte de cunoscutul C.S. Lewis despre care aș vrea să vă vorbesc în această postare. După „Creștinismul redus la esențe” pe care am reușit cu greu s-o dobândesc de la un anticariat, am trecut la o operă care poate părea ceea ce nu este de fapt, și anume o erezie, dacă ar fi să o judecăm doar după titlu: „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”. Și totuși pot afirma că este o carte mai plină de teologie decât oricare alta, care mi-a mișcat sufletul până în temelii!

Dacă de obicei teologia abordează tema păcatului din perspectiva luminii, C. S. Lewis ne conduce de această dată prin labirindul întortocheat al întunericului. Cum este văzută lumea din perspetiva Ispititorului? Care sunt micile și „neînsemnatele” întâmplări care ne pot schimba viața dintr-un rai într-un iad? Ce fețe morale a îmbrăcat lumea noastră de-a lungul secolelor și cum au afectat acestea starea omenirii? Aceste întrebări și multe altele sunt expuse într-un mod clar, descoperind greșeile subtile ale societății noastre sunt prezentate în scrisorile lui Sfredelin către Amărel, prezentate în cartea” Sfaturile unui diavol bătrând câtre unul mai tânăr„.

De la avarismul evident, fariseism, egoism și violență pe față, la modul de degradare umană subtilă, C.S.Lewis pune în lumină căile evidente și ascunse prin care un om își poate ruina viața. Importanța trăirii capătă o altă conotație, iar omul este pus între două lumi invizibile dar cunoscute lui, a căror drumuri se intersectează tocmai în viața lui de zi cu zi. În această carte omul este privit fie ca pradă de război câștigată de latura răului, fie ca răsplată pentru Jertfa măreață a Domnului Isus! Omul însă e cel care alege ce vrea să fie pe pământ și dincolo de moarte. „ Nu are nici o importanță cât de mici sunt păcatele, cu condiția ca efectul lor cumulat să determine virajul omului dinspre lumină către nimicire. Nu e mai bună crima decât sunt cărțile de joc, dacă sufletul se dă pe o șeptică. Cu adevărat, cel mai sigur drum spre Iad este cel treptat – panta ușoară, moale la călcat, fără curbe bruște, fără kilometraj, fără indicatoare.” (C. S. Lewis, „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”, Humanitas 2012, p.60)

Recomand cartea nu doar ca pe o lucrare teologică ci și ca pe o lectură plăcută care ne îmbogățește sufletul și cunoștința. Cartea o găsiți în cea mai nouă ediție aici.